Fiecare pasager de pe Concordia va fi despăgubit cu 14.000 de euro, cu o singura condiție să renunţe la acţionarea în justiţie a companiei.
Copiii vor primi aceleaşi sume ca şi adulţii. Banii vor fi plătiţi în termen de o săptămână de la acceptarea ofertei, caz în care pasagerii sunt obligaţi să renunţe la acţionarea în justiţie a companiei.
Înţelegerea a fost anunţată după o zi de negocieri între companie şi asociaţii de consumatori reprezentând 3.206 persoane care nu au suferit răni în urma naufragiului.
„Acordul priveşte circa 3.000 de pasageri din 60 de ţări, dintre care în jur de 900 de italieni. Estimăm că aproximativ 85% dintre ei vor adera la acest acord”, precizează comunicatul transmis de Adoc, una dintre asociaţii.